Interacțiunea bazată pe metode
Johann Amos Comenius, considera că la naștere, natura înzestrează copilul numai cu „semințele științei, ale moralității și religiozității”, iar ele devin un bun al fiecărui om numai prin educație. Educația este o activitate de stimulare a acestor „semințe”, și implicit, de conducere a procesului de umanizare, pentru că omul ”nu poate deveni om decât dacă este educat”.
Metodele interactive sunt metode moderne sunt de stimulare a învățarii și dezvolatării personale încă de la vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează interschimbul de idei, de experiențe, de cunoștințe.
Interactivitatea presupune o învățare prin comunicare, prin colaborare, produce o confruntare de idei, opinii și argumente, creează situații de învățare centrate pe disponibilitatea și dorința de cooperare a copiilor, pe implicarea lor direct și active.
Implemantarea acestui tip de instrument, presupune un cumul de calități și din partea cadrului disponibilități didactic: receptivitate la nou, adaptarea stilului didactic, mobilizare, gândire reflexive și modern, creativitate inteligenșa de a accepta nou și o mare flexibilitate în concepții.
Interactiunea este un instrument cheie în învățamântul modern și ea deschide calea spre o educație care permite inițiativa, spontaneitatea și creativitatea copiilor. Învățarea nu poate avea loc daca preșcolarilor, elevilor nu li se ofera ocazia discuției, a investigației, a acțiunii. Utilizare metodelor interactive de predare- învățare în activitatea didactică contribuie la îmbunătățirea calității procesului instructive- educative, având un caracter activ, participativ și o reală valoare formative asupra personalității copilului.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]